În fiecare an, în luna iulie este sărbătorită Ziua Fotografului în întreaga lume. Chiar dacă este o săbătoare neoficială, în unele tării fiind serbată în alte luni,  cum ar fi în  ianuarie în Brazilia sau în  septembrie în Argentina, totuși iulie rămîne luna în care toți fotografii își venerează profesia.  Rădăcinile  sărbătorii au o conotație creștină, fiind strict legate de legenda  Sfintei Veronica, supranumită  patroană fotografilor. 

   Ziua Fotografului  nu este doar despre tehnică, mod de editare sau aparate profesionale, este vorba despre adevăratii cronicari ai istorie moderne.  Despre emoția unei persoane depuse în procesul de lucru, despre starea pe care o trăiește privind prin prisma aparatului său de fotografiat si ADN-ul care-l lasă în stilistica finală. Cu acest prilej am decis să o intervievez pe fotografa Ala Melnic, una dintre cele cunoscute și apreciate fotografe de modă, a cărei stil și-a pus aprenta asupra multor femei. În mâinile sale aparatul de fotografiat este doar un instrument, ea captând imagini prin emoție, reușind să descătușeze orice femeie de complexe și stereotipuri.

Ala Melnic- foto credit Roman Ribaliov 

   — Care este specificul fotografiilor realizate de tine și cum ți-ai defini stilul?

   — Stilul meu este un mix între estetica de modă și naturalețea emoției autentice. Lucrez frecvent cu femei care nu sunt modele profesioniste, dar care prin direcție vizuală și atmosferă devin imaginea unei povești stilistice. Îmi place să creez cadre care au aer de editorial, dar păstrează o energie vie, personală. Nu e vorba doar despre haine sau lumină — e despre cum simți imaginea când o privești.

   — Piața fotografiei  în continuă evoluție, existând un interes tot mai mare pentru fotografia de modă. Ce te scoate în evidență pe tine pe fonul altor fotografi din această nișă?

   — Nu încerc să mă diferențiez prin „stil”, ci prin prezență. Oamenii vin la mine pentru cum îi văd, nu doar pentru cum îi fotografiez.

Empatia și direcția artistică sinceră fac diferența…

   — Ai atât de multe proiecte interesante și realizări la activ, colaborări cu influenceri, proiecte editoriale și  comerciale. Cu toate astea, care a fost proiectul care a reprezentat un pas cu adevărat important în cariera ta?

   — Primul „proiect” real am fost chiar eu. În 2009, înainte de era telefoanelor inteligente, mi-am cumpărat un trepied și am început să mă fotografiez singură. Nu era despre narcisism, ci despre căutare. Prin acele autoportrete am învățat cum se construiește o imagine, cum se spune o stare, cum se captează o prezență. A fost începutul unei relații sincere cu fotografia — și cu mine însămi.

  — Cât de importantă este relația dintre fotograf și membrii echipei cu care colaborează pentru orice proiect și-n mod deosebit un editorial sau o campanie?

  — Este vitală. Dacă nu există încredere și comunicare reală, se simte în rezultat. Fotografia e o muncă de echipă, chiar dacă pare o artă solitară.

  — Cum știi când ai obținut cadrul perfect și câtă importanță acorzi etapei de post-procesare pentru a obține rezultatul dorit?

   — Pentru mine, cadrul perfect nu e doar despre momentul în care apeși pe declanșator, ci despre întregul proces care urmează. Colaborez cu un retoucher profesionist, iar împreună construim estetica finală a imaginii. Post-procesarea are un rol esențial în stilul meu — nu corectez realitatea, ci o transform într-o formă vizuală care pare uneori aproape ilustrativă. Aduc mereu ultimul retuș personal, pentru că fiecare imagine trebuie să poarte amprenta mea clară.

  — In care proiecte te regăsești cel mai mult?

   — Fiecare proiect începe cu un concept — cu un fel de scenariu vizual, schițat în linii mari. Dar adevărata magie apare pe set, prin improvizație și colaborare directă cu clientul și echipa. Îmi place să las spațiu pentru intuiție, pentru reacții reale, pentru ceea ce nu poate fi planificat. În special în workshopuri, mă simt ca un regizor — creez contextul, atmosfera, și dau libertate participanților să se exprime. Mă regăsesc cel mai mult în acele momente când totul prinde viață în mod organic, dar ghidat.

  — Știu că ești pasionată de astrologie, numerologie și alte forme de cunoaștere subtilă. Cum influențează aceste  preocupări  viață și  munca ta de zi cu zi?

— Interesul meu pentru astrologie a început în copilărie, când am descoperit o carte veche din biblioteca mamei mele. Era o ediție din perioada sovietică, cu diagrame complicate, despre hărți natale și simboluri astrologice. Aveam doar 8-9 ani, dar m-a fascinat ideea că fiecare om are un semn, un „cod” care spune ceva despre el. De atunci, curiozitatea a rămas prezentă, chiar dacă accesul la informație era limitat. Abia prin 2017 am început să mă aprofundez serios — urmăream astrologi care explicau nu doar previziuni, ci sensul profund al energiilor planetare. Apoi, am intrat într-o școală online, ghidată de un profesor care m-a cucerit prin umorul lui sec și stilul direct, diferit de tot ce văzusem. Chiar dacă nu am dus acel program până la capăt din anumite motive, mi-a oferit o bază solidă și o înțelegere mult mai profundă a ritmurilor vieții.

  Pentru mine, astrologia nu este despre „previziuni exacte”, ci despre conștientizare — despre a înțelege în ce tip de energie ești și cum  influențează contextul.

 Chiar dacă uneori știu ce urmează și încerc să mă pregătesc, ego-ul uman rămâne o provocare. Dar tocmai această tensiune dintre conștientizare și impuls face parte din frumusețea drumului. Aceste cunoștințe m-au ajutat nu doar personal, ci și în muncă — să simt mai clar ritmurile oamenilor, momentele lor de expansiune sau retragere, să fiu mai prezentă și intuitivă. Nu le folosesc în mod formal, dar ele sunt integrate în felul în care simt și creez.

  — Se investește mult în acest domeniu, dar se și câștigă pe măsură. Din propria experiență care este raportul investiție — venit?

  — La început, investiția a fost, desigur, mai mare decât câștigul — nu doar financiar, ci și emoțional, fizic, creativ. Dar cu timpul, odată ce mi-am șlefuit stilul, direcția și vocea vizuală, proiectele potrivite au început să vină natural. Oamenii nu mă aleg doar ca fotograf, ci pentru energia pe care o transmit prin imagini și pentru felul în care văd lumea.

Câștigul vine ca o formă de recunoaștere — nu doar a muncii, ci a parcursului, a profunzimii și a consecvenței.

 

   E un drum care transformă talentul în valoare reală, ca în cazul unui diamant care trece prin toate etapele șlefuirii până ajunge să-și arate adevărata strălucire.

   — Ce ai dori să schimbi în percepția oamenilor vizavi de domeniul în care activezi și-n mod deosebit în raport cu fotografia de modă?

   — Mi-aș dori ca oamenii, în special femeile, să vadă o sesiune foto nu ca pe un simplu act estetic, ci ca pe o investiție în ele însele. Nu e vorba doar despre cum arăți în imagini, ci despre cum te simți în pielea ta, despre curajul de a te exprima și a te vedea cu alți ochi. Pentru multe dintre cliente, fotografia devine un spațiu de redescoperire — ca un fel de terapie sau chiar o formă subtilă de actorie, în care ai voie să te explorezi, să te joci, să te simți frumoasă, puternică, vie. Și asta are un impact care merge mult dincolo de fotografie.

— Ai o multitudine de tatuaje ce  redau o  poveste vizuală aparte. Ce semnificație au pentru tine și cum ți-ai ales simbolurile?

  — Tatuajele mele nu sunt simple ornamente — sunt ilustrații alese cu intenție. Când am decis ce vreau să port pe piele, am știut că vreau să exprim energia feminină. Nu sunt chipuri sau personaje anume, ci simboluri ale felului în care văd eu femeia: creativă, delicată, puternică, senzuală. În ele mă regăsesc și pe mine, în diverse ipostaze. Am și câteva tatuaje cu animale. Două dintre ele au fost alese instinctiv, fără prea multă analiză — pur și simplu am simțit că vreau acele imagini. Azi le văd ca simboluri ale forței interioare, intuiției și înțelepciunii.

  

 

   — Ce înseamnă pentru tine frumusețea în imagini?

   — Pentru mine, frumusețea nu are legătură cu perfecțiunea sau cu niște trăsături anume. Ea apare în momentul în care omul stă față în față cu propria ființă — când își permite să fie exact așa cum este, fără mască, fără încordare. Uneori e nevoie de timp pentru ca această stare să apară, mai ales când femeile se întâlnesc pentru prima dată cu camera. Dar în clipa în care își dau voie să se arate, chiar și puțin mai mult decât se cunosc ele însele, acolo apare frumusețea — autentică, vie, de neuitat.

   — Care sunt tendințele în fotografia de modă și cum s-a adaptat industria la restricțiile actuale?

   — Tendințele actuale se află la intersecția dintre tehnologie și autenticitate. Pe de o parte, AI-ul și elementele vizuale generate digital câștigă tot mai mult teren — mai ales în campaniile marilor branduri care au resurse să experimenteze cu scene hiperrealiste sau ilustrative. Este un limbaj vizual nou, care fascinează. Pe de altă parte, nimic nu înlocuiește energia reală dintre fotograf și subiect. Emoția sinceră, chiar și atunci când este subtilă sau „fără expresie” asumată, rămâne una dintre cele mai puternice tendințe — pentru că este umană și atinge ceva profund în privitor. Industria evoluează, dar ceea ce rămâne cu adevărat în trend este conexiunea reală și mesajul transmis prin imagine.

 — Din perspectiva de trainer, care este cel mai important sfat pe care îl poți da celor care își doresc să se perfecționeze și să profeseze în acest domeniu?

   — Nu mi se pare greșit să copii, mai ales la început — cu toții învățăm imitând. Dar adevăratul risc apare atunci când rămâi doar la nivel de copie, fără să adaugi nimic din tine. Important e să transformi ceea ce te inspiră într-un limbaj personal. Să aduci acel detaliu, acel unghi, acea emoție care vine din tine. Așa se nasc stilurile autentice și chiar noile tendințe. Totul a fost „făcut” deja — dar când filtrezi prin ochii tăi, devine nou.

Sfatul meu: inspiră-te, învață tehnic, dar caută mereu locul în care tu ești prezent cu adevărat în ceea ce creezi.

— Cum reacționezi la concurența din domeniul tău, la comentariile negative sau la criticile venite din partea celor care, într-o anumită măsură, nu și-au asumat propriile eșecuri?

— Nu concurez cu nimeni — lucrez să fiu mai clară în ceea ce fac eu. Cred că fiecare atrage exact ceea ce transmite. Cât despre comentariile negative, ele spun mai mult despre cel care le face decât despre mine. În acest domeniu, toți trecem prin pierderi, eșecuri și nesiguranțe. Diferența este în felul în care le asumăm și cum alegem să mergem mai departe.

Prefer să mă concentrez pe muncă și pe evoluție, nu pe zgomotul din jur.

Text & Styling: Ylianna Danko

Sursa foto: Arhiva personală a fotografei Ala Melnic //   www.instagram.com