— Când ai făcut primii pași în modeling și care au fost primele provocări cărora le-ai făcut față?
— Primii pași i-am făcut în anul 2011, prima provocare fiind fashion show-ul «Muzică și Modă».
— În viziunea ta, ce calități trebuie să dețină un model ca să fie remarcat și să reușească în acest domeniu?
— În viziunea mea un model trebuie să emane încredere. Această calitate este în lista «must». Dacă condimentezi orice gest și privire cu încredere în tine însuți, primești drept răsplată remarca mult dorită.
— Cum reușești să te menții în formă și care sunt ritualurile tale de frumusețe?
— Secretul meu de frumusețe constă în persoanele pozitive care mă înconjoară. Cu cât mai mult râzi și zâmbești cu atât mai bine arăți și te simți.
Nu sunt adepta alimentației sănătoase, mănânc tot ce e dulce, gustos și caloric. Prin urmare, pentru a arăta irezistibil nu neapărat trebuie să duci un mod de viață sănătos ci unul fericit!
— Care sunt cele mai importante proiecte în care te-ai implicat și desigur titluri pe care le-ai obținut în calitate de manechin?
— La momentul actual cele mai importante proiecte în care m-am implicat sunt ”Muzică și Modă”, inclusiv ”New Model Today Italia”. Aceste două proiecte au fost cele care mi-au insuflat încredere și m-au motivat să merg înainte.
Totodată, țin să menționez că la doar 17 ani am obținut titlul de „Vice Miss New Model Today”. Apoi am reprezentat țara noastră la concursul internațional de frumusețe, desfășurat în Riccione.
— În pofida faptului că există o serie de superstiții potrivit cărora nu e bine să îmbraci rochii de mireasă înainte de nuntă, totuși te-am văzut etalând astfel de piese vestimentare. Nu te-ai gândit niciodată la faptul că aceste superstiții te-ar putea afecta?
— De fapt, nu cred în superstiții și legende. Am defilat și pozat în peste 50 de rochii de mireasă. Am aruncat buchete de flori și am pozat pentru shooting-uri cu tematica „wedding day” alături de soți improvizați, băieți pe care i-am văzut pentru prima dată în viață. Sunt sigură că aceste dogme sunt doar niște invenții.
Un lucru este cert, atunci când voi fi o mireasă reală, nu voi îmbrăca o rochie ordinară. Voi etala ceva neobișnuit și asta pentru că sunt o fire nonconformistă, gata să epateze și să înfrunte orice critică.
— În opinia ta, care este cea mai grea latură a meseriei de manechin, dar cea mai frumoasă?
— Cea mai grea, dar și cea mai frumoasă latură este continua călătorie. Este foarte greu să te desparți de casă, îndeosebi atunci când nu știi când revii înapoi. Faptul că te afli la mii de km distanță de oamenii dragi, te lasă cu un gol în suflet. Însă, pe de o altă parte e frumos să călătorești, fiindcă mereu ai parte de noi experimente, oameni noi și amintiri plăcute.
— Cine sunt persoanele care te-au motivat și care te susțin să-ți continui cariera de manechin?
— Un lucru este cert, nu era să fiu cine sunt dacă nu erau oameni dragi alături. În toți acești ani știam că pot apela la susținerea persoanelor care au suflet geamăn mie. Mă refer la mama, fratele și desigur cea mai bună prietena, Dana Bubuioc.
— Vorbește-mi despre garderoba, stilul tău vestimentar și locurile unde obișnuiești să faci shopping.
— Garderoba mea este foarte diversă. De obicei prefer stilul casual, deoarece comoditatea este primordială pentru mine.
Obișnuiesc să fac shopping acasă, în Chișinău. Nu sunt predispusă să călătoresc cu avionul 2-3 ore pentru un shopping italian sau englez. Țara noastră are oameni frumoși și creativi, așa că mereu sunt gata să achiziționez ceva din colecțiile autohtone. Preferata mea fiind Irina Madan, designerul rochiilor pictate manual.
— Ce nu lipsește niciodată din geanta unui manechin, mai exact din geanta Danielei Odobescu?
— Din geanta mea niciodată nu va lipsi pieptenele. Fără el nu plec nicăieri, deoarece contează mult felul cum arată părul meu. Din geantă nu lipsește nici ciocolata ”Fitness”. Cum a zis și fratele meu: Noi nu facem fitness, noi îl mâncăm! 🙂
— Ce pasiuni și activități mai ai pe lângă modeling?
— Dansurile sunt marea mea pasiune, în special cele latino-americane. Este hobby-ul meu de aproape un deceniu. Iubesc să gătesc și cred că o fac bine. Arta culinară și dansul sunt două pasiuni ce mă detașează de realitate și îmi readuc zâmbetul în suflet.
— Care sunt planurile tale de viitor și cu ce planifici să ne mai surprinzi?
— Urmează o etapă importantă în viața mea, universitatea. Sunt sigură că studiile universitare îmi vor aduce noi experimente, pasiuni și oameni. Concomitent vreau să-mi realizez visul și să defilez pentru ”Victoria’s Secret”.
Mai pe scurt, sper să-mi îndeplinesc toată lista de vise în următorii 3 ani. 🙂
Photography: Oxana Guțu
Make-up: Irina Urumoglo
Hair stylist: Aliona Batista
Hello. Incredible blog.
My brother recommended I might like this website. He was entirely right. This post actually made my day. You cann’t imagine just how much time I had spent for this information! Thanks!
Good post! 🙂
Nice, Excellent, Great blog !)))))
I loved your article.Much thanks again. Great.
I really… seriously & absolutely love your blog.Very nice, excellent colors.
Hello! Someone in my Facebook group shared this website with us, so I came to give it a look. I am enjoying the information. I’m bookmarking and will be tweeting this to my followers! Wonderful blog and wonderful design and fashion.
My spouse and I love your blog and find almost all of your post’s to be just what I’m looking for.