După o cercetare mai mult sau mai puțin detaliată am rămas foarte confuză. Diferite surse indică diverse trend-uri; tendințe pe care personal nu le prea urmăresc, pentru că sunt și întotdeauna o să fiu pe poziția că fiecare își are trend-ul personal (cel care îți stă cel mai bine). Chiar dacă am mai citit pe undeva că părul sur e ”so not 2016„, eu pe al meu îl iubesc și nu-l schimb, cel puțin până când.
Oricum, am adunat câteva coafuri sau culori care au ieșit în evidență și sper să vă placă și vouă. 🙂
MULTIFACETED PLATINUM
(Platin cu multiple fatete)
Johnathan Breitung recomandă această culoare pentru cei care s-au plictisit de platin-ul solid. Datorită nuanțelor diverse de blond din care este alcătuită, în reflexiile lumini, culoarea devine mult mai dinamică și jucăușă.
OPAL sau PASTEL
Culorile «nenaturale» sau pastel «prăfuite» unii spun ca ar rămâne la modă și în 2016, iar alții vor să scape de ele. Deci, rămâne să alegi dacă ești gata să experimentezi și dacă ești fascinată de idee.
«CUIVRE» RED & AUTUMN RED
Cuivre (cupru din Franceză) și roșul de toamnă vor fi cele mai de stylish nuanțe de roșcat, prezic mai multi stiliști. O culoare intensă, glossy, dar care necesită mai multă grijă. Dacă hotărăști s-o încerci, atunci întreabă un profesionist ce produse sunt mai potrivite pentru rutina de fiecare zi.
Multe case de moda ca ”Dolce & Gabbana” și „Anna Sui” și-au prezentat incredibilele colecții, folosind flori artificiale pe post de accesorii pentru păr — un alt trend recomandat pentru 2016.
Pe lângă flori, părul de multe ori a fost alintat și cu accesorii mai bohemice (pe poză: Alice + Olivia, Marc Jacobs, No. 21).
Cocul «scăzut» s-a evidențiat, fiind folosit foarte des pe runway-uri și în editoriale (pe poză: Marchesa și Zac Posen).
Iar în caz că ai vrut să-ți crești breton demult, dar nu ai avut curajul necesar, acum e momentul potrivit. Asta pentru că bretonul promite să fie o tendință actuală în acest an.
Și, desigur, culorile naturale inclusiv părul lăsat în pace nu vor ieși din trend niciodată. 2016 îți oferă scuza perfectă pentru a uita de toate hair spray-urile, placa de îndreptat părul, etc. Așa că, cârlionții sau părul «messy» e mai mult decât binevenit. 😉
Text: Simona Chitoroaga
www.incroyablepoetry.wordpress.com
@theincroyable / INSTAGRAM
No Comment