Miercuri seara, în localul ”Moldcell Cafe” din Chișinău, s-a dat startul primului seminar de modă «YD Event». Oaspeții serii au avut parte de două prezentări de modă, muzică live de calitate, master class-uri, cadouri și surprize.
Evenimentul a început cu prezentarea tendințelor pentru sezonul toamnă/iarnă 2012 — 2013, dar și cu sfaturi de stil, atât pentru femei cât și pentru bărbați. După a urmat prezentarea mai multor ținute vestimentare, semnate de brand-ul românesc ”Pnk Casual”.
Evenimentul a fost încins de prezentarea colecției de încălțăminte, intitulată ”Fantezie de toamnă” semnată de brandului autohton Irka Shoes.
Din programul serii nu a lipsit master class-urile. Fashion stylista Ylianna Danko a prezentat numeroase modalități de a purta eșarfele și batistele. Cel de-al doilea master class a fost susținut de make-up artista Alena Perebekovskaya. Aceasta a învățat pas cu pas spectatoarele cum să se machieze corect și frumos cu ajutorul unei truse simple, care poate fi găsită în geanta oricărei femei.
În pauzele de cafea interpreta Irra și Andi Bănică, au cântat și au încântat oaspeții cu piese sută la sută live.
Organizator: Ylianna Danko
Local: ”Moldcell Cafe” str. Tighina 55
Parteneri:
Pro Fashion Boutique — Grand Hall, et. 2
Make-up: Alena Perebekovskaya
Modele: Iana Ceaglei; Elena Veleșco; Daniela Molea;
Fotograf: DaiKiri Foto Studio
No Comment