Voalul miresei la fel ca și rochia albă, reprezintă simbol inocenței și al feminității. În pofida acestui fapt, e timpul să renunți la el în favoarea unor accesorii pentru păr, incredibil de frumoase.
Una dintre cele mai reușite opțiuni ar fi voaleta. Mult mai lejeră și practică, voaleta poate oferi un aer chic și misterios look-ului tău. Aceasta se pretează perfect diverselor tipuri de coafuri, indiferent dacă ai părul lung, scurt, drept sau ușor ondulat. În funcție de propriile preferințe poți miza pe voalete de lungime medie, care să acopere parțial fața sau mai lungi.
Spre deliciul celor mai capricioase mirese, designerii propun bentițe de păr cu aer retro, care combină elemente florale romantice cu aplicații de pietre și perle. Analizează ultimele tendinţe de pe catwalk-urile de la cele mai fabuloase prezentări de modă din lume, pentru a vedea ce modele sunt în trend și cum pot fi purtate. Înguste sau late, peste voal sau nu, important este ca acestea să fie realizate din materiale luxoase ca mătasea sau satinul.
Accesoriile florale oversized înlocuiesc cu succes voalul clasic. Acestea pot fi naturale, croșetate, din mătase sau chiffon, ori decorate cu pene albe. Nu vei da greș, indiferent dacă vei opta pentru o coroniță sau o agrafă. Mai mult decât atât, îndrăznește să porți o floare în tonuri profunde de fucsia, albastru, mov sau roz pal.
Agrafa tip pieptene este un accesoriu mai rar întâlnit, dar la fel de elegant și feminin. Poate fi purtată la spate sau într-o parte, iar cele mai nonconformiste mirese pot miza pentru pălării originale.
Orice informație de pe acest site poate fi preluată doar cu acordul în scris al Y. Danko. Adresați request:danko.ylianna@mail.ru
Text: Ylianna Danko
Sursă foto: www.polkadotbride.com
No Comment