Joi seara, în capitala Moldovei, showroom-ul Viggo și-a deschis oficial ușile pentru toți pasionați de modă. Un store concept de suflet, în care s-a investit multă pasiune și entuziasm. Brandul Viggo are un început promițător, propunându-le bărbaților piese vestimentare și accesorii, diverse ca stil și concept, într-o vastă paletă coloristică, care sparge barierele formalului.
”Viggo„ și-a croit timp de șase ani un nume sonor în industria fashion din România. O colaborare de succes fiind parteneriatul cu FRF, brandul realizând o linie vestimentară pentru Echipa Națională de Fotbal a României la Euro 2016.
Evenimentul a culminat cu prezentarea unei colecții masculine, aflate sub semnătura creatorului român, Cătălin Botezatu. Designer-ul susține că această linie vestimentară, are câte puțin din fiecare latură a caracterului său: curiozitate, prin țesăturile cu totul speciale care stârnesc simțurile; optimism, prin paleta de culori dintre cele mai vivace; veleitate, prin croielile și construcțiile care sunt făcute să dureze; dăruire, prin alegerea cu migală a fiecărui detaliu de design care intrigă.
Evenimentul de lansare a store concept-ului a coincis cu ziua de naștere a părintelui Viggo, Marin Ionuț! Omul de afaceri și-a serbat aniversarea alături de prieteni și oaspeții fashion event-ului. Cu acest prilej echipa ydanko.com îi urează un sincer LA MULȚI ANI și numai realizări frumoase pe plan profesional.
Adresa Showroom-ului: Str. Alexei Mateevici nr. 64
www.facebook.com / www.viggo-tailoring.com
Fotografi: Mirell Rosh & Vitalie Sîrbu
No Comment