Evenimentul ”Moldova Fashion Days„ a adunat la un loc, timp de două zile, cele mai cunoscute branduri din țară, precum și cei mai înrăiți pasionați de modă ai capitalei. Colecțiile Primăvară/Vară 2016, prezentate pe podium în zilele de 5 şi 6 martie, au depăşit așteptărilor celor invitați. Fiecare designer a încercat să redea principalele tendințe ale sezonului, dar și să creeze o atmosferă irepetabilă.

Olga Blanc a impresionat publicul cu noua colecție SS 2016 a brandului său, O’Blanc. Culorile dominante au fost cele pastelate și nonculoarea albă. Toate ținutele au fost inspirate din rafinamentul și eleganța feminină care sunt, de altfel, cartea de vizită a brandului deja cunoscut peste hotare. Modelele au defilat în rochii lungi de seară și cocktail, inclusiv salopete.

o'Blanc 2 O'Blanc 3 O'Blanc 4 O'Blanc 5

O colecție mult așteptată a fost și cea a Danielei Culev. Tânăra a prezentat recent publicului prima sa colecție, iar cei care au venit la „Moldova Fashion Days” au avut ocazia să o admire şi pe cea de-a doua. De data aceasta, ținutele brandului „The Flavour Atelier” au reprezentat o combinație dintre rafinamentul absolut și notele urbane, specifice femeii puternice, mereu în mișcare, gata să cucerească culmi.

daniela culev 2 daniela culev 4 daniela culev 5

Ludmina Storojuc a atras atenția tuturor prin textura deosebită a stofelor din care a fost creată colecția. Toate ținutele au fost executate din același material, astfel fiind menținut un concept și o istorie a colecției. Nuanțele dominante au fost negru, bej și roșu. Stilul casual și cu note masculine au fost pe placul pasionaților de modă, care nu s-au abţinut și au fotografiat întreaga prezentare.

ludmila storojuc 3 ludmila storojuc 4 ludmila storojuc

Alina Bradu a captat atenția tuturor celor prezenți din momentul în care primul model a pășit pe podium. Fiecare ținută a acestei colecții este o istorie aparte, desprinsă din trecutul neamului nostru. Aceasta a fost, cu siguranță, una dintre cele mai impresionante colecții prezentate în cadrul fashion event-ului.

alina bradu 5alina bradu 4 alina bradu 3 alina bradu 2 alina bradu

Brandul ”Nikita Rinadi„ a venit cu o colecție cu totul deosebită, dominată de nonculoarea negru și o nuanţă pasională de roşu închis, texturi și forme complicate. Ajunse pe meleagurile noastre parcă din Japonia, ținutele inspiră putere, curaj, pasiune şi aristocratism.

nikita rinadi nikita rinadi 5

Evghenii Hudorojcov a prezentat colecția Toamnă/Iarnă 2016/2017, deoarece cea de Primăvară/Vară a fost prezentată deja la Paris. Culorile care au făcut ca această colecție să fie unică sunt galben pal, roz pastelat, bej și auriu, iar nota elegantă și feminină a ținutelor a cucerit la propriu inimile tuturor femeilor.

evghenii hudorojcov evghenii hudorojcov 3 evghenii hudorojcov 4 evghenii hudorojcov 5

Autor: Nelly Sargu / Pretty Little Write

Sursă foto: Moldova Fashion Days